Vis

Imi place cand imi zgarii carnea
Cu zambetul tau Dumnezeiesc
Si de sub piele-mi cresc petale
Din trandafirul nefiresc
Pe care ti l-am stors pe chipul
Pe care mi l-am stors pe pieptul
Pe care mi l-ai stors in mare.

Priveste cum din tine curge dorul meu
Priveste cum din sangele-ti curg eu
Priveste cum din ploaie curgem amandoi,
Si cum pamantul urla surd, sub pasii goi,
Care erau patru,
Acum sunt doi.

Imi iau luna si ma culc cu ea
Fac dragoste cu argintul ei
Si lupii stau tacuti in camp
Nefericiti si ei.

Rasarit

Dintre nori a rasarit
Un fulger cald si fericit
Incantat ca-n urma sa
Un tunet se nastea.

Azi a rasarit din mare
Blandul soare
Cu razele-i mistuitoare
Si lumina-i orbitoare.

Ai rasarit din mine tu,
Am rasarit din tine eu.
A rasarit ploaie din azi
Si din maine curcubeu.

Rasar stele din nimic
Iar tu, cu trupu-ti nefiresc
M-ai facut sa-mbatranesc.
Sa-ti plang ploaie peste lacrimi
Si sa te iubesc.

Regret

Iarta-ma cerule, dragule,
Iarta-ma ca nu-ti sunt fiu.
Iarta-ma timpule
Ca nu-ti sunt viu.

Iarta-ma mama
Ca nu-ti sunt alinare
Iarta-ma vant
Iarta-ma soare.

Iarta-ma ploaie ce curgi siroaie
Ca nu-ti mai port udele straie.
Iarta-ma pamant batran, te tot aman...
Dar in tine ma intorc,
Si din mare am sa-ti storc
Un albastru orbitor
Imbracat in flori si dor.

Cosmar

Calc pe pamant si aud viermii,
Sub crusta de sange pe care o las in urma.
Se nasc bestii si ingeri.
Aripile lor au fost odata carnea mea,
Ochii lor insetati mi-au fost iubirea.
Mi-am inecat sufletul in negru,
Si in el au mucegait fluturii…
Mi-au putrezit visele pe piele,
Asteptand sa fie implinite…
N-am avut curaj sa ma revolt.
In schimb am preferat abisurile,
Pentru ca-mi daruiau siguranta caderii;
Cu acest cortegiu funerar de ingeri, viermi si fluturi,
Imi indrept pasii catre intuneric;
Imi iese in cale insasi moartea…
Dar vazandu-ma se da la o parte si ma lasa sa trec,
Pasesc peste oase ce se sfarama crunt,
Din palme-mi picura sange ce nu e al meu…
Un sfinx si un zeu ,ma privesc trecand;
Si din priviri ii rog sa ma doboare.
"Dar cum?" se intreaba si pleaca in adanc,
" Sub crusta ta de piele e numai fum,
Tu nu existi, copile."

aniversare

la multi ani, copil defect,
azi iti implinesti sfarsitul.
ploaia plange printre lacrimi,
ce mai cad, din cand in cand,
printre tine si pamant.

la multi crini, copil stricat!
scoate-ti zambetul uitat,
si lipeste-ti-l de noapte.
astfel, dupa asfintit,
tu cu buzele-ti necoapte
iti vei saruta-ngrozit
oasele-ngropate.

la multi nori, s-ajungi sa zbori,
daca vei putea vreodata
sa-ti misti aripa taiata
ce-a zburat, insangerata
inspre luna-ngandurata
ce plangea si ea, argint
peste umeri-ti plutind.

la multi ani si tie, timp,
astazi te petrec murind,
si voi naste din cenusa
o fiinta nefireasca,

va avea acelasi trup.
aceiasi ochi
striviti de mare,
acelasi zambet
scos din soare
aceleasi buze
din matase
aceleasi maini,
aceleasi oase,

acelasi glas,
acelas nas,
acelasi gat,
firav si drept..
dar fara inima in piept.

Dragului meu copil

E un trist copil,
Blocat intr-o oglinda.
Cu ochii-i plouand,
Priveste inainte.
Se uita fix in ochii mei,
Vede cum si mie-mi curg,
Sapandu-mi santuri in obraji,
Lacrimi reci din ochii arsi.

Ii imit orice miscare,
Ii reflect orice suspin.
Il simt parasit si rece
Vrea sa plece.

Vrea sa iasa din oglinda,
Sa vada ce e in afara ei
Dar nu poate..e blocat.
Copilul din oglinda nu exista
Atunci cand nu sunt eu acolo
Sa pot sa il reflect.
Copil timid, copil defect...
Scoate-ti aschiile din piept
Si baga-ti inapoi, zambind
Inima-ti murind.

nemuritor

Eu nu sunt de fier.
Nici fierul nu-i de fier.
L-am vazut cum se topea,
Si curgea..pe chipul meu.
Flacarile-mi sarutau,
Fruntea, buzele si nasul.
Fumul gros imi astupa,
Vederea si glasul.

Mi-am vazut picioarele
Ascunzandu-se-n pamant.
M-am vazut pe mine tot
Asezat intr-un mormant
Cu o lacrima cazand
Catre luna cea batrana
Care am tinea de mana
Si-mi sufla lumina-n piept
Iar cerul cel intelept
Ploua pe mine cu petale
Dintr-o floare ce-a crescut
Sub un pas, lasat de tine,
Cand te-ai scurs de langa mine.

M-ai lasat singur si gol,
Blocat in trupu-mi muribund
Cu un dor nemuritor,
Ce curge-ncet, spre univers,
Formandu-ti chipul printre stele
Ce odata l-am tinut,
In bratele mele.

Dar intunericul m-a prins,
De mana si de ganduri,
Si m-a facut sa te ucid.
Sunt blestemat acum,
Sa-mprastii tot ce nu-mi mai esti,
In nesfarsite randuri...

Vindeca-ma

Galben palid, verde viu!
Roz, albastru, aramiu.
Rosu stins, atins de mov,
Purtat de alb, cuprins de gri,
Formand un curcubeu
Ce-nvie morti, si-omoara vii.

Ce-ngroapa cerul in pamant,
Marea-n glas si timpu-n vant.
Ce-a preschimbat in lilieci
Lumina pura, evadata,
Dintr-o stea batrana
Si o luna moarta.

Hai, dezbraca-ma de mine,
Cu o mana din satin
Si din miere de albine,
Iar cu mana de copil
Fina ca un trandafir
Rupe-mi timpul de la gat
Ce nu ma lasa sa-ti vorbesc
Si ridica-mi de pe umeri
Plansul tau Dumnezeiesc
Ce apasa greu, pe mine.
Ma dizolva, ma distruge,
Ma inteapa, ma strapunge.

Cu saliva ta divina,
Ia-mi sarutul si mi-l unge.
Poate imi va trece setea.
Ce o am, de-un secol si ceva,
Uscat,
Secat.
De lipsa ta.

Sinestezie

Pe un cer golit de nori,

Colorat albastru-nud,

Sta, plutind, trupul meu mut,

Si din el se varsa flori.

Se varsa-n sus, catre pamant,

Unde sta ascuns si fraged

Trupul tau plangand.

Esti imbracata ca mereu,

In pielea ta, si glasul meu.

SI porti la gaT

un curcubeU,

facut din lacrimi si jeleu.

Pielea-ti maslinie,

miroase-a nou-nascut.

Ai pieptul foarte rece,

Si ai suspinul mut.

Dar eu te-aud...

Aud cum respiri, si inspiri,

Trandafiri...

Aud cum se scurge lumina din tine,

Si picura lent, pe cerul absent, In care ma tot inec...

Dar nu te vad de timp.

Astazi-ul tau, e mainele meu,

Si nisipul din clepsidra, s-a evaporat...

Pacat.

Aveam sa-ti daruiesc ceva...

Aveam sa-ti daruiesc un nor

Cules cu drag...cules cu dor

Din pomul fermecat,

in care am crescut, si tu

si eu...

Dar unul s-a stricat.

delir

mi-ai cazut in cap, femeie,
si te-ai spart in doua bucati mici.
una am luat-o, si i-am pus un snur,
impletit din prunci, inca nenascuti,
iar pe cealalta mi-am lipit-o cu saliva,
de frunte.
acum stau si imi izbesc capul in oglinda,
strangand din dinti, si spargand intre masele,
timpul.
maine poate nu mai sunt.
maine poate toate astea,
nu vor fi-nsemnat nimic.
maine poate vine cu o adiere blanda de cutit,
si pe lama ei, se vor plimba incheieturi de tinere copile,
ce-si varsa sangele, dincolo de iad,
si nemurire.
maine poate si Zeii vor sangera, peste chipul meu timid,
si-mi vor indeparta din frunte, semi-trupul tau acid,
ce m-a ars atata vreme, si nu m-a lasat sa dorm,
facandu-ma mai mult moarte,
decat om.

maine poate rasar si eu, alaturi de soare,
intr-un dans de foc,
zambind cu dinti incandescenti
la trupul tau ce moare.

fragmente

curge din mine un lichid ciudat.
nu e sange, ca sangele-i sarat.
nu e nici apa, caci apa nu e trista,
si nu-i nici lapte, pentru ca-n lumea mea,
albul nu mai exista.

curg din mine copii,
iar din ei
curg jucarii.
curg din tine eu,
si tu nici nu stii.

curg lacrimi, din varful sabiilor,
ce nu mai pleaca dintre coastele mele.
curg negri corbii, pe pleoapele-mi grele.
curg, iubito, curg,..
iar tu, te-ai risipit prin univers.
te-ai risipit prin unii.
te-am risipit prin vers.

amestec

s-a mutat pamantu-n cer
si cerul in pamant.
eu sunt prins undeva-n mijloc
incercand sa storc un cantec
dintr-o vrabie,
dar din ea curge doar sange.

s-a mutat aerul in locul timpului,
si acum, de cate ori ma bate vantul,
mai imbatranesc putin.
s-a mutat apa in vin,
si eu sunt vesnic beat,
urland la luna,
de cand si ea s-a mutat,
in locul lacului,
in care, pana-acum,
s-a reflectat.

mi s-a mutat zambetul in locul mortii,
si acum, imi petrec vantul,
aruncandu-ma din munti,
si de cate ori mor,
imi zambesti si tu inapoi.

gradina de cruci

fetita cu margele albe
are o rochita neagra.
abia a-nvatat sa-auda.
parul ei curge-n pamant,
iar picioarele-i sfideaza,
sfantul vant.

fetita cu margele albe,
nu vede.
ea doar aude, cu urechile ei mici,
si margelele ei mute.
incearca cu frica, sa faca un pas,
fetita frumoasa, cu ingeri pe nas,
dar in zadar.
pamantul, nerabdator sa-i sarute pasii,
o-ndeamna sa plece.
cu genunchii tari, si cu pieptul rece,
fetita incearca din nou,
sa faca un pas.
din spatele ei, se-aude un glas,
ce-i spune sa mai stea o vreme
in gradina ei de cruci
scaldata in umbra
batranilor nuci.

fetita cu margele albe,
e doar o statuie, cu picioare grele.
iar sub umbra ei, e un mormant,
in care dorm iubitele mele.

ultimul strigat

mi-ar placea sa-mi furi capul, intr-o zi,
si pe furis, sa te sui undeva in varful unei zile,
si sa ma legeni, usor, pana cand mor.
mi-ar placea teribil, sa ma arunci intr-un lac,
in care ai plans, vreo doua mii de ani,
si sa ies de-acolo, tanar, si frumos,
sa ies mai tanar decat mine, cu hainele pe dos,
si sa te-ntreb:
"tu cine esti copila?"
si tu, cu ochii tai ningand, sa imi raspunzi razand:
"sunt glasul tau"
si sa-mi zambesti.
ti-ar placea sa fi fost eu,
cel care sa-ti fi legat degetele de soare,
si pe pieptul tau sarat,
sa vars o dulce mare.

mai apune-mi doua luni pe frunte,
si sterge-mi cu buzele tale, sudoarea de pe gat.
rasare-mi soarele-n privire, arunca-ma in vant,
si spune-mi, drag copil,
ai vrea sa nemurire?
ai vrea sa cantec-spart-imprastiat,
pe un covor de liliac,
si peste trupul tau urat, atins de-atatia oameni
nevrednici de tine,
sa ma presari pe mine?

nu ai vrea. nici eu nu vreau.
dar mai visez din cand in cand,
umpland,
o pagina...doua...trei...sute.
cauta-te dincolo de tine, si daca nu te gasesti,
inseamna ca esti inca-n mine.

aminteste-ti, iubito

mai stii cand ti-am furat mainile?
le-am luat cu mine, pe pamant,
si mi le-am agatat de gat.
mai stii cand te-am ucis?
erai vesela, si alba,
si ma varsai in scris,
ca pe o ciorba prost facuta.
mai stii cand m-ai cuprins,
cu zambetul tau surd?
mai stii, cand m-ai gasit intins,
pe jos, scaldat in iad,
si rupt de glas,
cu trandafiri iesind prin nas?
mai stii?
nu eram eu.
era doar umbra zilelor pustii,
mai stii?
erai atat de astazi, cum ai fost
si maine.
erai perfecta, si in tine,
ma ascundeai pe mine.
mai stii cand ti-am promis,
ca daca imi vor creste aripi,
mi le voi taia, si ti le voi lipi de lacrimi,
ca ele sa nu mai curga-n jos,
ci sa zboare, intr-un zbor galagios
spre Dumnezei.
mai stiu?
cand sub un cer tarziu, ma apucai de gat
si ma aruncai in sarutul tau,
iar eu, lovit si sangerand,
ma agatam de sanul tau, curgand.
mai stim, cate pacate am gustat,
si cate lucruri am uitat?
mai stim cati oameni ne-au privit,
si ne-au urat atat de mult,
ca eram asa frumosi, incat,
izvoarele se tavaleau plangand,
si marea, se retragea, departe de nisip,
si iti lua cu ea parfumul fin,
si sarea de pe chip.
mai stiti, Diavoli muritori,
cand m-ati umplut de nori?
si nu am mai putut sa vad copilul,
ce astepta sa ma renasc,
cu mainile tremurande, si pline de sarutul meu,
mai stii, cine sunt eu?

eu sunt fiul vostru

zborul corbilor speriati,
se napusteste-asupra cerului
si ii despica burta,
din care nu mai curge ploaie,
si nici sange.
curg doar stelele, siroaie,
peste un pamant, din care
nu mai curg nici oameni,
si nici crini.
curg doar vesnice suspine,
curg...se varsa toate-n mine
si cu ele
curg si eu.
luati-ma cu voi, parinti muritori,
ascundeti-ma in ganduri,
si imi presarati cu flori
mormantul.
si-n sicriul meu, ascundeti,
si ploaia,

si vantul.

poate, in alta viata

te schimb in praf
ma schimb in vant,
si te suflu
nemilos.
chipul tau intors pe dos
se imprastie in cer.

ai vrea sa vin sa ti-l adun
sa ti-l lipesc la loc
cu dulcea mea saliva
dar nu.
te las asa, desfigurata,
ca esti frumoasa-oricum.

te las imprastiata-n cer.
si plec.
tu te aduni, incet incet,
si iti remodelezi trupul.
cu un lut, in care s-au topit
un milion de ingeri.

cauta-ma, cand esti intreaga,
si ma trage fin de par,
eu atunci, am sa ma-ntorc spre tine,
si am sa te sarut atat de viu...
atat de mort...
incat cerul ne va pica in cap,
si vom muri,
imbratisati de ploaie.

pentru cand nu voi mai fi

iubeste-mi parul, ce-ti curge prin maini
iubeste-ma tot.
iubeste-ma maine
de parca azi
n-a existat deloc.

iubeste-mi suflul cald pe pieptul tau adanc,
in care se zbate o inima rece,
ce bate intr-o secunda,
cat a mea in zece.

iubeste-mi papucul stang
ce-l port in piciorul drept,
iubeste-mi piciorul
ce-ti calca pe piept.

iubeste-ma pe mine, asa cum sunt:
frumos, si bland.
iubeste-ma, si cand va fi sa mor,
varsa-ti lacrima de dor,
pe dragul meu mormant.

inima pamntului

undeva, in inima pamantului,
sunt eu.
ii imbratisez bataile,
murdare de noroi.
undeva in mijlocul timpului,
e suspendat
un inger.
si ma cheama la el.
dar eu sunt al pamantului,
eu n-am venit din cer.

cu mana stanga, ma tin ferm
de mana dreapta,
intr-o imbratisare, fara morti,
si fara vii,
fara oameni si copii.
eu ma-mbratisez pe mine,
si tot cu mine voi muri,
cantat de glasul mamei mele,
in straie vesnic aramii.

eu nu traiesc, doar trec prin vreme,
cum trece marea prin nisip,
stau aici, inchis in mine,
uitat de voi, uitat de timp.

inchisoare galbena

mi s-au rupt toate oasele din corp,
sub ceata grea, galbuie,
ce ma-nconjoara, ma striveste,
ma arde...ma orbeste.
nu vad decat o lumina rece,
ce vine dinspre tine,
iar cand incerc sa ma agat de ea,
se transforma in cutite,
si ma taie...ma inghite.

unde sunt? ce fac aici?
de ce nu am picioare?
de ce n-am aripi ca sa zbor,
si sa-mi scap trupul muritor,
de ceata rea, ce doare?

vreau....vreau sa scap cumva.
vreau macar sa ajung la tine,
sa ma prind de mana ta, si sa iti spun,
ca te iubesc, sotia mea.

fug, mereu.

alerg cu nerabdare pe pamant,
sa gasesc locul in care,
ploaia cade invers,
si intra inapoi in nori.
lumea e mai mica,
cu cat alerg mai repede,
iar oamenii s-au topit, in culori sterse,
ce imi picteaza pielea, in nuante neintelese.

alerg cu nerabdare impotriva timpului,
si ma impiedic, cateodata, de mine.
soarele imi sterge pasii,
si nu stiu calea inapoi.
eu merg doar inainte, si-n fata mea
sunt eu, si mangai aerul,
cu umerii mei goi.

alerg cu nerabdare, catre univers,
care m-asteapta, cu galaxiile larg deschise,
alerg, si vreau sa iau in brate-o stea,
sa-mi arda pieptul, cu lumina ei,
si sa fac dragoste cu ea.

naiv

mi-e sila de umbra mea.
ea face tot ce fac si eu,
iar noaptea, cand e intuneric,
se ascunde.
as vrea sa pot si eu,
sa ma ascund de ea.
as vrea ca umbra mea,
sa fie umbra ta,
si viceversa.

sa ma trezesc
si sa ma pun in fata unui zid,
sa te vad, cu trupul tau de flori,
cum curgi din mine, neagra,
si frumoasa.
as vrea sa am soarele
intotdeauna in spate,
ca in fata, scursa din pasii mei,
sa fii tu.
iar eu, copilul, sa-ti zambesc,
si sa-mi petrec eternitatea,
incercand sa-ti calc pe piept.

1+1 = 1

sunt plin de muguri,
si pielea mea,
se retrage in ea insasi,
de fiecare data cand ninge.
infloresc cand sufli inspre mine,
si plang polen, peste pamant,
si-mi vars petalele pe tine.
sunt, si esti si tu cu mine,
iar inima ta este
acolo unde a fost mereu.
in pieptul meu...

iubitei mele, natura

padurea si-a bagat iar mainile verzi,
in ochi meii albastri.
acum vad copacii, cum vorbesc si plang.
vad frunzele, cum tremura, de-atata vant,
vad pasarile, cum mor,
croind pe jos, un trist covor,
de aripi reci, nezburatoare.
si mai aud, din cand in cand, un nor cum moare,
si-si stoarce ultimele ganduri,
intr-o ploaie, ce se stinge zgomotos,
pe pielea mea.

in somnul meu nu ploua

am adormit din nou
pe patura de fluturi morti.
zborul lor s-a transformat
intr-un colier, ce tu il porti
la gatul meu.
acum, nu mai sunt eu.
nu mai esti nici tu,
iar picioarele mele
sunt prelungirea pamantului,
ce plange atat de sarat,
si de negru,
incat oceanul a secat,
lasand in urma sa,
un decor funebru,
lipit de mana mea.

imputernicire

poti sa-mi stergi ochii de pe chip,
eu oricum vad cu cerul.
poti sa-mi smulgi tandru plamanii din piept,
pentru ca eu nu respir.
doar sarut aerul.
poti sa-mi strivesti mainile cu frumusetea ta,
si poti sa ma ucizi tot, doar cu un trandafir.
poti, pentru ca tu,
inca nu existi.

iubitele mele

iubita mea sotie, toamna,
cu voalul ei rece si greu,
se-apleaca peste gatul meu,
si ma ploua, cu ochii ei marunti,
si reci.
iubita mea amanta, moartea,
ma mangaie usor, cu oasele ei fine,
si ma priveste dezgustata,
cu ochii ei cei seci.
iubita mea iubita, noaptea,
imi scalda trupu-n intuneric,
ma umple de cantec, si venin,
iubita mea, noaptea,
cu negrul ei fin...

vals

am dansat cu demonul meu astazi. isi prinsese un inger in par, iar cu cealalta fata, musca din mine. pe pielea lui se stingeau zambete, precum se sting stelele in parul meu negru si ars, de atata timp. eu ma lasam purtat, in bratele lui aspre, si imi adoram pielea zgariata
atat de adanc, incat imi vedeam trecutul prin ea. pasii lui sunt lenti si grei, si disloca pamantul sub ei. mai e doar un petec, din planeta mea. cerul s-a stins de tot, iar soarele, e prea batran sa mai arda. e intuneric, si pasii nostri, lumineaza absurd coltul asta de lume, in care pasarile nu mai canta, ci se devoreaza una pe alta, intr-un vals sangeros si crud.
sangerez si eu, si plang, iar demonul meu, ma linisteste, sarutandu-mi bataile naive ale inimii...

intre nicaieri si mereu

sunt obosit, de-atata drum,
prin atata foc si scrum.
as vrea sa pot cumva,
sa-mi trag peste mine un nor,
si sa mor.
iar sub mine,
sa danseze lacrimi de parinti,
ce ma plang cu ochi cuminti,
as vrea sa strig cumva...
la luna.
ea sa se-ntoarca inspre mine
si sa-mi spuna:
-da-mi mana ta copile,
si sterge-ti lacrima de chip.
sterge-ti zambetul de ploaie,
si ochii de nisip.

as vrea ca fluturii
sa-si nasca aripile, pe pieptul meu,
iar eu, muritor,
sa zbor,
atat de sus, atat de nori,
atat de ploaie si de flori.

du-ma cu tine, timp.
aseaza-ti mainile batrane,
pe inima mea nebatand,
si canta-mi cateva milenii,
cu glasul tau bland...

sfarsit

am un milion de trandafiri in piept,
ce bat in mine, cu spinii lor dulci,
am o singura viata,
si un milion de cruci.

cum pot sa ma impart?
de ce?
cum pot sa aleg intre pamant si cer,
intre clipa si eter?
nu pot.
ma las in voia vantului, care ma poarta,
gentil,
catre un cer nu prea albastru,
nici prea senin.

zbor acum, alaturi de mine.
ma privesc, si imi spun la revedere.
aripile-ncep sa-mi cada
in tacere.

distant

pana maine mai e doar un an,
iar pana ieri, mai e doar o floare.
pana-n vara-i primavara,
pana-n iarna-i soare.

intre mine si tine,
e doar un ocean,
iar intre ocean si cer,
e un avion, de fier,
cu care incerc sa te ajung,
dar fierul ma-ndeamna spre apa,
ma scufund.

intre mine si moarte,
mai e doar un metru...
doi...
intre univers si sange,
suntem noi...

metaforic vorbind

despica cerul, si baga-ti mana
in pieptul universului.
acolo bate o inima grea
si batrana,
iar pe muzica ei,
dansam si noi
frumosi, si muritori,
efervescenti si goi.

varsa-mi un cantec in urechi,
si lasa-ma sa ma inec,
cu glasul tau apos.
zdrobeste-mi capul dezgolit
la pieptul nemilos.

tu, tanara leoaica,
cu gheare de satin
mai zgarie-ma putin
pe frunte.
saruta-mi pielea de deşert,
cu ploaia ta de munte.

vreau sa vrei

vrei sa aripi?
vreau sa zbori
vrei sa sunet
si culori?
vreau sa zambet
vreau sa noi...
vreau sa maine,
amandoi.

vreau sa cantec,
vrei sa dans?
vreau, cu pasii goi
un vals,
de mana cu tine,
agatati de nori,
vreau sa buze,
vrei sa florii?

unde mi-e primavara?

ninge, cu flori reci de liliac,
eu, stau intr-un colt, si tac.
iarna imi mai trage-o palma,
peste chipul meu buimac,
eu stau jos, in colt,
si tac.
tac atat de tare,
incat linistea
se opreste
cu stupoare.
ma priveste, si ma-ntreaba:
"dar tu de ce taci?"
eu nu-i raspund,
pentru ca tac.
"de ce taci copile?"
ma intreaba ninsa
linistea surprinsa
de tacerea mea.
dar eu nu vorbesc,
pentru ca sunt mut.
stau in colt si nu vorbesc.
doar tremur si-ascult.
ascult fulgii de zapada,
cum se-ngramdadesc sa cada.
pe pleoapele mele
inchise si grele.
iarna imi mai da o palma.
de data asta peste fund.
nu mai am unde sa plec,
nu am unde sa m-ascund.
stau tacut, si iau bataie
de la iarna.
cu palmele ei
grele si reci.
treci iarna,
treci...

zambet de scrum

sunt copac, si dulcile mele frunze
cad din mainile-mi uscate
si multe.
sunt frunza, si copacul meu e mort,
zdrobit de ciripitul pasarilor mute.

sunt un balon, albastru
iar copilul, de care sunt legat
isi zgarie pielea, si ma sparge.
sunt un copil zgariat.

am sarutat un glonte,
si i-am simtit sarutul greu,
de plumb.
am vrut sa sangerez
pe zambetul tau alb,
dar din rana-mi,
a iesit doar scrum.

de unde vin florile.

cat de frumos ...sa fii copil.
sa ai pielea atat de fina
incat soarele-si ingenuncheaza focul
scaldandu-te-n lumina.

sa ai maini atat de mici,
incat nici ploaia, nici pamantul
nu te pot atinge.
ce frumos e sa ai chipul
mai curat ca gandul.

e frumos sa fii copil,
si copil fiind
sa mori.
e frumos, pentru ca trupul
ti se scurge pe pamant.
si devine..flori.

rugaciune II

dulce inger, tu esti viu
iar eu, sunt mort.
sunt mai mort decat ai vrea.
esti mai inger decat pot.

sunt, pe langa glasul tau
un strigat in negura.
pielea mea e moarta,
iar a ta,
e zmeura.

inger frumos, cu aripi triste,
plangi peste mine.
fa-ma alb si fa-ma viu,
ca tine.

rugaciune

naste-mi chipul, soare abundent.
naste-mi marea si pamantul,
naste-mi ochii,
naste-mi gandul.

naste-mi, cu caldura ta,
o mana, si-apoi alta,
si-apoi alta...
naste-mi flori, pe pielea trista,
naste-mi mangaieri pe ea.

fa-mi sangele lumina
fa-mi glas puternic, vantul,
fa-mi gandurile ploaie,
si scalda-n ea pamantul.

fa-ma inapoi copil,
fa-ma cuib de vrabie,
fa-ma cantec,
sau, mai bine,
fa-ma varf de sabie.

iubitului meu demon

demonul meu, iubitul meu,
imi musca din carne, ca din mar.
eu ii zambesc politicos
si-l las sa se hraneasca.
imi saruta fruntea, dupa ospat
si imi citeste un poem
in limba lui groteasca.

eu stau si il ascult,
si ma privesc, in ochii lui
cum mor.
ma doare gandul,
ma dor oamenii,
si chiar si salciile ma dor.

ma doare vantul,
ce imi sufla pielea arsa,
ca pe-o papadie,
si din mine cad petale
negre
intr-o veselie.

demon dulce,
si sarat...
negru, aspru, zambitor,
mi-a fost dor de tine.
ti-a fost dor sa mor.

gand

noi suntem dovada
ca universul, devine constient de sine.

metamorfoza

in loc de inima, am cerul
ce bate ploios in pieptul meu.
prin venele mele curge ploaie,
iar prin ploaie curg si eu.

in loc de maini, am ramuri,
si chipul iti mangai
cu funzele mele.
tu mi le saruti, si mi le rupi.
si-apoi fugi cu ele.

in loc de picioare
am radacini
in loc de ochi, am arlechini
ce stau acolo colorati
zambitori, si nemiscati.

in loc de limba am petale
in loc de grai, un cantec surd.
in loc de piele-am mii de buze
si-mi este imposibil sa te-ating,
fara sa te sarut.

autoportret

eu sunt dorinta de-a latra
a unui caine mut.
eu sunt o taietura-n carne
si o secunda-ntr-un minut.

sunt piciorul lipsa
al unui veteran,
ce isi asteapta moartea
sprijinit de geam.

sunt sanul care nu da lapte,
eu sunt laptele stricat.
sunt copilul care plange
obosit, si-nfometat.

sunt un vultur fara aripi.
si un ochi fara retina
sunt o mare fara valuri,
sunt un ac fara albina.

imi va fi greu

cu greu ma voi desparti de trupul meu
uns cu sudoarea lunii moarte,
ce-atrna de un cer prea negru..
prea departe...

greu imi va fi sa mor
neavand un trup
din care sa cobor.
sa calc pamantul, si el sa nu ma simta.
greu imi va fi...
si dor.

imi va fi greu, sa nu am un obraz
pe care sa imi pot varsa
o lacrima...sau doua,
imi va fi greu sa n-am un trup,
pe care sa ma ploua.

uman

iarta-mi pacatele. sunt un simplu muritor. sunt simplu, si mor. iarta-mi zambetul, ce nu vine niciodata. am buzele arse, si dintii scosi, cu un patent ruginit, ce l-am ingropat, in gradina
mea cu flori de camp, langa mormantul tau albastru, gol. iarta-mi si mainile din gheata, ce se topesc, de fiecare data cand incerc sa ating, un alt chip, iar apoi sunt nevoit sa ma ascund in frigider, sa-mi creasca mainile la loc.
iarta-mi talpile, din care nu mai curge nici sange cand calc pe scoici. iarta-mi si scoicile, din care nu se mai aude marea. se aude doar un cantec nefiresc, umplut de furie si dor.
iarta-mi sarutul rece pe care am sa ti-l dau, urmat indeaproape, de palma ta.

sare

primeste de la mine, straino
acest colier, din sarma ghimpata
ia-l, puneti-l la gat
si te-nvarteste-n jurul lui
cum se invarte-nfometat
un leu, in jurul unui pui.

vopseste-ti trupul in rosu,
si sari in mare,
cu mainile lipite de mine,
si arsa de soare.

trupul tau e un sarut
iar marea
este pieptul meu.
sari straino, sari in mare...
ca-i albastra si ascunde
o inima ce moare.

cioburi

imi place sa ma-mbrac in negru,
si sa imi pun pe gat, parfum,
stors din sute de copile,
ce-au indraznit sa ma priveasca,
cu ochii lor din scrum.

imi place sa ma-mbrac in alb,
sa ma tarasc prin tomnile tarzii,
sa-mi scald in plumb, intregul trup.
imi place sa ma-mbrac in gri.

imi place sa ma-mbrac in tine.
si sa-mi imbratisez oglinda,
ce isi infige strasnic sticla
in pieptul meu subtire.

timp

o ultima tigara-si plange fumul
aruncata-n scarba
printre hartii
cu poezii.
un ultim om isi plange drumul
presarat cu jucarii..

suntem copii
parintii nostri sunt din lut.
i-am modelat, cu maini prea mici,
din sange si pamant.

suntem copii cu totii.
unii nenascuti
si altii vii.
suntem copii cu totii,
cu glasul alb, cu ochi cusuti,
purtand la mana ceasul mortii.

femei

aduna-te de pe jos, femeie!
esti frumoasa, si ai ploaie-n par.
aduna-te si straluceste,
femeie cu miros de mar.

esti un fruct, ce face fructele
geloase.
esti o fasie, de piele fina
impletita-ndemanatic
pe un sirag de oase.

tu nu mergi
doar misti pamantul de sub tine
si stingi stele cu privirea,
le iei de pe cer
si le-arunci in mine.

tu esti femeie,
eu sunt drac.
tu esti frumoasa
eu sunt mort.
eu sunt pisica
tu leoaica,
imi mesteci carnea
si eu torc.

albul lui Negru

striveste-mi privirea, cu pasii tai uscati
femeie divina, intretaie-mi pasul
si saruta-mi gatul,
cu coltii tai turbati.

aduna-ma din cer, si du-ma pe pamant
sa-ti cant.
sa iti sting ochii, cu glasul meu,
frumos si bland.

lasa-ma sa-ti zgarii burta,
cu solzii mei de bestie
lasa-te sa-mi mangai trupul
impletit din trestie.

lasa-ma,
un dans al mortii, sa-ti dansez
pe muzica de viata,
si-apoi sa ma transform in foc,
si tu in gheata.

inca o noapte

ma scutur de sageti, si-mi sterg de sange ochii scosi
voi credeti ca sunt muritor
eu cred ca voi sunteti frumosi.

nu ca mine, bestia, ce-si mananca propriul trup
cu picioare de leoaica
si dinti ascutiti, de lup.

ma scutur de sageti si fug,
ma ascund printre copii.
doar asa pot fi ferit
de voi,
oamenii.