.

Saturday, March 13, 2010

intre nicaieri si mereu

sunt obosit, de-atata drum,
prin atata foc si scrum.
as vrea sa pot cumva,
sa-mi trag peste mine un nor,
si sa mor.
iar sub mine,
sa danseze lacrimi de parinti,
ce ma plang cu ochi cuminti,
as vrea sa strig cumva...
la luna.
ea sa se-ntoarca inspre mine
si sa-mi spuna:
-da-mi mana ta copile,
si sterge-ti lacrima de chip.
sterge-ti zambetul de ploaie,
si ochii de nisip.

as vrea ca fluturii
sa-si nasca aripile, pe pieptul meu,
iar eu, muritor,
sa zbor,
atat de sus, atat de nori,
atat de ploaie si de flori.

du-ma cu tine, timp.
aseaza-ti mainile batrane,
pe inima mea nebatand,
si canta-mi cateva milenii,
cu glasul tau bland...

2 comments:

SpiritNightwing said...

M-am simtit la fel de mult prea multe ori. Totusi, viata e frumoasa. Si ce coincidenta sa postam chestii total diferite la un interval atat de scurt...

20age store said...

mereunicaieri . cantec-spart