.

Monday, May 24, 2010

delir

mi-ai cazut in cap, femeie,
si te-ai spart in doua bucati mici.
una am luat-o, si i-am pus un snur,
impletit din prunci, inca nenascuti,
iar pe cealalta mi-am lipit-o cu saliva,
de frunte.
acum stau si imi izbesc capul in oglinda,
strangand din dinti, si spargand intre masele,
timpul.
maine poate nu mai sunt.
maine poate toate astea,
nu vor fi-nsemnat nimic.
maine poate vine cu o adiere blanda de cutit,
si pe lama ei, se vor plimba incheieturi de tinere copile,
ce-si varsa sangele, dincolo de iad,
si nemurire.
maine poate si Zeii vor sangera, peste chipul meu timid,
si-mi vor indeparta din frunte, semi-trupul tau acid,
ce m-a ars atata vreme, si nu m-a lasat sa dorm,
facandu-ma mai mult moarte,
decat om.

maine poate rasar si eu, alaturi de soare,
intr-un dans de foc,
zambind cu dinti incandescenti
la trupul tau ce moare.